Semifreddo de cappuccino cu topping de rom
Acum 2 zile
marți, 28 aprilie 2009
vineri, 17 aprilie 2009
Mda
Am dormit mult si, spre dimineata, am visat urat. Am avut trei vise, total diferite, dar din care m-am trezit speriata.
Din pacate, nici realitatea care a urmat n-a fost mai frumoasa. Asta e partea cea mai proasta.
Am nevoie de o injectie cu optimism, ganduri bune si fericire. Acum. Direct in vena.
Cum? Nu exista? Mda, ma gandeam eu ca nu poate fi atat de usor.
Din pacate, nici realitatea care a urmat n-a fost mai frumoasa. Asta e partea cea mai proasta.
Am nevoie de o injectie cu optimism, ganduri bune si fericire. Acum. Direct in vena.
Cum? Nu exista? Mda, ma gandeam eu ca nu poate fi atat de usor.
miercuri, 15 aprilie 2009
Vacanta
Cristi si Radu, impreuna cu parintii mei, pleaca astazi la Blaj, la matusa mea. De fapt, au plecat deja, am sunat la ai mei si nu mai sunt acasa. Cristi are vacanta, ceilalti trei calatori nu au program fix, asa ca, teoretic, sunt tot timpul in vacanta. Practic, nu-i deloc asa, eu stiu. ;-)
Mi-as dori si eu o vacanta, as pleca pe undeva, chiar si dupa ei la Blaj ar fi foarte frumos, insa nu am si distanta e cam mare pentru un simplu week-end prelungit. De ceva vreme am constatat ca nu am chef sa stau undeva un timp mai scurt sau egal cu cel de care am nevoie pentru drum. Avand in vedere ca la plecat ma mobilizez destul de usor si ca, daca as fi fost total de capul meu, m-as fi dus, chestia asta inseamna ca vreau sa stau cat se poate de mult acolo unde ma duc. :-) Daca ma simt bine, normal. Adevarul este ca-mi place sa schimb din cand in cand decorul si ca n-am mai facut-o demult.
Aseara am alergat prin magazine sa cumpar cadourile de Iepuras, care vor calatori si ele pana la Blaj si inapoi. Mi se pare cam ciudat sa petrec Pastele fara copii, inca nu m-am obisnuit cu ideea, dar incerc. Parca nici n-am chef sa pregatesc nimic - asta ar fi bine sa-mi treaca repede.
Una plus alta, cumva sunt si eu in vacanta si sper sa ma bucur de ea. Daca ma gandesc bine, as avea atatea de facut (nuuu, nu treaba sau alte chestii serioase!) ca nici nu stiu ce sa fac mai intai. :-)
Mi-as dori si eu o vacanta, as pleca pe undeva, chiar si dupa ei la Blaj ar fi foarte frumos, insa nu am si distanta e cam mare pentru un simplu week-end prelungit. De ceva vreme am constatat ca nu am chef sa stau undeva un timp mai scurt sau egal cu cel de care am nevoie pentru drum. Avand in vedere ca la plecat ma mobilizez destul de usor si ca, daca as fi fost total de capul meu, m-as fi dus, chestia asta inseamna ca vreau sa stau cat se poate de mult acolo unde ma duc. :-) Daca ma simt bine, normal. Adevarul este ca-mi place sa schimb din cand in cand decorul si ca n-am mai facut-o demult.
Aseara am alergat prin magazine sa cumpar cadourile de Iepuras, care vor calatori si ele pana la Blaj si inapoi. Mi se pare cam ciudat sa petrec Pastele fara copii, inca nu m-am obisnuit cu ideea, dar incerc. Parca nici n-am chef sa pregatesc nimic - asta ar fi bine sa-mi treaca repede.
Una plus alta, cumva sunt si eu in vacanta si sper sa ma bucur de ea. Daca ma gandesc bine, as avea atatea de facut (nuuu, nu treaba sau alte chestii serioase!) ca nici nu stiu ce sa fac mai intai. :-)
marți, 14 aprilie 2009
Aventuri matinale
O dimineata de primavara cu cer noros si fara cafea. As dormi.
Prima senzatie ciudata a fost cand, ajunsa la metrou, mi s-a parut ca a trecut prea mult timp fata de momentul in care am iesit din casa. Erau vreo 6-7 minute in plus. Mi-am spus ca am lalait-o mai mult decat am crezut pana am iesit si probabil ca asa a si fost.
Cand am ajuns la serviciu, deja cam tarziu, am constatat ca lifturile nu mergeau. Biroul meu e la etajul 6.
Am aflat cu bucurie ca au intrat banii de salariu pe card si am coborat la bancomat sa scot bani. Introduceti pin-ul. Pauza. Nu mi-l aminteam. Am incercat o varianta, n-a fost buna. M-am sucit, m-am invartit, am mai incercat. Nimic. Ba da, cu ceva tot m-am ales, am blocat cardul. Uraaaa!!!
Am plecat la banca, noroc ca e o sucursala foarte aproape de serviciul meu. Nu, nu se poate sa va comunicam pin-ul, nu-l stim, dar putem sa va deblocam cardul, insa trebuie sa va amintiti pin-ul, pentru ca altfel trebuie sa faceti cerere pentru un card nou. Cat dureaza? A, 10 zile. Maxim.
Am stat o gramada sa fie gasiti la telefon cei de la carduri, timp in care, daca tot eram acolo, am fost rugata sa completez un chestionar, iar acum am cardul deblocat. Dupa ce am iesit din banca m-am repezit la bancomat sa incerc pin-ul pe care credeam ca mi l-am amintit. Ei bine, m-am inselat, asa ca mai am doua incercari si gata.
Dezamagita de noua incercare esuata, ma intorceam spre serviciu. Un tip de vreo 50 de ani, cu ochelari, pardesiu, tigara (imprumutata, dupa cum am aflat mai tarziu), o geanta pe umar si o sacosa jos, la picioare, m-a abordat in engleza. S-a plans ca este extenuat, ca i-au furat hotii toti banii, cardurile etc, m-a intrebat daca stiu unde este sediul brigazii antiteroriste sau cam asa ceva si m-a rugat sa-l ajut sa duca sacosica. Si eventual si cu ceva bani. :-) Spre surprinderea mea, m-am pomenit carand sacosica (noroc ca nu era grea) si conversandu-ma cu tipul. I-am explicat ca n-am cum sa-l ajut cu bani si i-am povestit patania cu pin-ul. Tipul, din UK, cum zicea, dar care arata mai degraba a italian, s-a aratat revoltat si a declarat ca Romania este o tara de hoti, ca nu stim sa cumparam si sa vindem, ci numai sa furam, ca-i este rusine ca este "human" si mi-a marturisit ca el, impreuna cu niste prieteni, au gasit solutia: bombe! Bombe cu neutron peste tot, la televiziune, la guvern, colo, dincolo. Nu-mi venea sa-mi cred urechilor, asa ca l-am intrebat zambind daca glumeste. Nuuu, nu glumeste deloc! Si ma sfatuieste sa stau prin casa. Apoi a urmat un scurt interogatoriu: daca am masina (vor sa puna bombe si sub masini), sunt maritata, am copii etc. Am raspuns cuminte si corect si mi-a spus ca atunci sunt in siguranta. Cum asa? Pai bombele alea au darul de a curata atmosfera. (?!?) M-am bucurat ca eram totusi foarte aproape de serviciu asa ca am lasat jos sacosica, i-am urat drum bun si am intrat repede, repede.
Intre timp am aflat ca este posibil sa pot ridica banii de la ghiseul bancii, ca nu trebuie sa astept 10 zile pana la fericitul moment. Voi vedea cum sta treaba. Deocamdata am hotarat sa nu ma mai gandesc cateva ore la asta si apoi sa incerc din nou. Am nevoie chiar azi de bani.
...What next?
Prima senzatie ciudata a fost cand, ajunsa la metrou, mi s-a parut ca a trecut prea mult timp fata de momentul in care am iesit din casa. Erau vreo 6-7 minute in plus. Mi-am spus ca am lalait-o mai mult decat am crezut pana am iesit si probabil ca asa a si fost.
Cand am ajuns la serviciu, deja cam tarziu, am constatat ca lifturile nu mergeau. Biroul meu e la etajul 6.
Am aflat cu bucurie ca au intrat banii de salariu pe card si am coborat la bancomat sa scot bani. Introduceti pin-ul. Pauza. Nu mi-l aminteam. Am incercat o varianta, n-a fost buna. M-am sucit, m-am invartit, am mai incercat. Nimic. Ba da, cu ceva tot m-am ales, am blocat cardul. Uraaaa!!!
Am plecat la banca, noroc ca e o sucursala foarte aproape de serviciul meu. Nu, nu se poate sa va comunicam pin-ul, nu-l stim, dar putem sa va deblocam cardul, insa trebuie sa va amintiti pin-ul, pentru ca altfel trebuie sa faceti cerere pentru un card nou. Cat dureaza? A, 10 zile. Maxim.
Am stat o gramada sa fie gasiti la telefon cei de la carduri, timp in care, daca tot eram acolo, am fost rugata sa completez un chestionar, iar acum am cardul deblocat. Dupa ce am iesit din banca m-am repezit la bancomat sa incerc pin-ul pe care credeam ca mi l-am amintit. Ei bine, m-am inselat, asa ca mai am doua incercari si gata.
Dezamagita de noua incercare esuata, ma intorceam spre serviciu. Un tip de vreo 50 de ani, cu ochelari, pardesiu, tigara (imprumutata, dupa cum am aflat mai tarziu), o geanta pe umar si o sacosa jos, la picioare, m-a abordat in engleza. S-a plans ca este extenuat, ca i-au furat hotii toti banii, cardurile etc, m-a intrebat daca stiu unde este sediul brigazii antiteroriste sau cam asa ceva si m-a rugat sa-l ajut sa duca sacosica. Si eventual si cu ceva bani. :-) Spre surprinderea mea, m-am pomenit carand sacosica (noroc ca nu era grea) si conversandu-ma cu tipul. I-am explicat ca n-am cum sa-l ajut cu bani si i-am povestit patania cu pin-ul. Tipul, din UK, cum zicea, dar care arata mai degraba a italian, s-a aratat revoltat si a declarat ca Romania este o tara de hoti, ca nu stim sa cumparam si sa vindem, ci numai sa furam, ca-i este rusine ca este "human" si mi-a marturisit ca el, impreuna cu niste prieteni, au gasit solutia: bombe! Bombe cu neutron peste tot, la televiziune, la guvern, colo, dincolo. Nu-mi venea sa-mi cred urechilor, asa ca l-am intrebat zambind daca glumeste. Nuuu, nu glumeste deloc! Si ma sfatuieste sa stau prin casa. Apoi a urmat un scurt interogatoriu: daca am masina (vor sa puna bombe si sub masini), sunt maritata, am copii etc. Am raspuns cuminte si corect si mi-a spus ca atunci sunt in siguranta. Cum asa? Pai bombele alea au darul de a curata atmosfera. (?!?) M-am bucurat ca eram totusi foarte aproape de serviciu asa ca am lasat jos sacosica, i-am urat drum bun si am intrat repede, repede.
Intre timp am aflat ca este posibil sa pot ridica banii de la ghiseul bancii, ca nu trebuie sa astept 10 zile pana la fericitul moment. Voi vedea cum sta treaba. Deocamdata am hotarat sa nu ma mai gandesc cateva ore la asta si apoi sa incerc din nou. Am nevoie chiar azi de bani.
...What next?
vineri, 3 aprilie 2009
Cum bate Jamie Oliver snitelele
Ma rog, nu este vorba despre snitele, ci despre piept de pui cu parmezan, dar ideea este de aplatizare a pieptului de pui. Ca pentru snitele, nu?
Oricum, mi s-a parut tare funny Jamie cu tigaia lui. :-)
Oricum, mi s-a parut tare funny Jamie cu tigaia lui. :-)
joi, 2 aprilie 2009
Child friendly "Earth hour"
Am anuntat-o si pe mama de eveniment, am stins lumina, televizorul, calculatorul si m-am straduit sa distrez copiii in asa fel incat sa nu se apuce sa aprinda lumina. Nu dorm de la ora 20.30 nici macar in week-end cand se culca mai devreme decat in restul saptamanii.
Pe drumul dintre parc si casa i-am povestit lui Cristi despre incalzirea globala, cauze ("Dar de ce e Pamantul bolnavior?!?"), ce ar trebui facut sa evitam una, alta, ca o sa stingem lumina etc. A fost incantat de idee, desi el gasise o alta solutie pentru problema asta: "O sa iau o racheta si o sa fuuuug pe alta planeta!!!". Pe una mai sanatoasa probabil, deh... I-am explicat ca nu e asa simplu, noi avem nevoie de oxigen si-n plus nu asta e atitudinea corecta, in fine...
Vine momentul stingerii luminii. Eu pregatisem lumanari, parfumate chiar :), totul ok. Cristi astepta cu interes, tati adormise (!), dar Radu a fost total impotriva! Proteste, scandal, tipete, tras scaunel sa aprinda lumina, fund de pamant, tot tacamul. Auzise si el povestea de pe drum, dar e clar ca-l lasase cat se poate de rece, lucru deloc de mirare la 2 ani si 7 luni. :-)
Atunci mi-a venit ideea salvatoare: felinarul!!! Si uite-asa, vreo jumatate de ora din "Ora Pamantului" am petrecut-o explorand prin casa, pentru ca a trebuit sa vedem tot (a fost musai sa aruncam o privire si in wc :D ) la lumina felinarului. Recunosc ca si mie mi-a placut, m-am simtit purtata inapoi in timp, in copilarie, cand mi s-a intamplat sa ma plimb cu un felinar in mana pe ulita unui sat de departe si era ca intr-o poveste. :) Desi e clar ca felinarul e mai ineficient decat o lanterna cand vine vorba de luminatul drumului sau de cautarea unui obiect pierdut pe sub pat (don't ask!), imi place muuult mai mult lumina nesigura si jucausa a felinarului decat cea clara si precisa a lanternei. Evident ca asta nu m-a impiedicat sa ma bucur ca un copil cand am constatat ca am lanterna la mobil. :D
...Dupa care i-am convins sa se culce. Aaaa, nu inainte sa suflam in lumanari, Cristi cu prea mult avant, asa ca acum au ramas urme de ceara rosie pe pervaz. :-)
sursa foto
Pe drumul dintre parc si casa i-am povestit lui Cristi despre incalzirea globala, cauze ("Dar de ce e Pamantul bolnavior?!?"), ce ar trebui facut sa evitam una, alta, ca o sa stingem lumina etc. A fost incantat de idee, desi el gasise o alta solutie pentru problema asta: "O sa iau o racheta si o sa fuuuug pe alta planeta!!!". Pe una mai sanatoasa probabil, deh... I-am explicat ca nu e asa simplu, noi avem nevoie de oxigen si-n plus nu asta e atitudinea corecta, in fine...
Vine momentul stingerii luminii. Eu pregatisem lumanari, parfumate chiar :), totul ok. Cristi astepta cu interes, tati adormise (!), dar Radu a fost total impotriva! Proteste, scandal, tipete, tras scaunel sa aprinda lumina, fund de pamant, tot tacamul. Auzise si el povestea de pe drum, dar e clar ca-l lasase cat se poate de rece, lucru deloc de mirare la 2 ani si 7 luni. :-)
Atunci mi-a venit ideea salvatoare: felinarul!!! Si uite-asa, vreo jumatate de ora din "Ora Pamantului" am petrecut-o explorand prin casa, pentru ca a trebuit sa vedem tot (a fost musai sa aruncam o privire si in wc :D ) la lumina felinarului. Recunosc ca si mie mi-a placut, m-am simtit purtata inapoi in timp, in copilarie, cand mi s-a intamplat sa ma plimb cu un felinar in mana pe ulita unui sat de departe si era ca intr-o poveste. :) Desi e clar ca felinarul e mai ineficient decat o lanterna cand vine vorba de luminatul drumului sau de cautarea unui obiect pierdut pe sub pat (don't ask!), imi place muuult mai mult lumina nesigura si jucausa a felinarului decat cea clara si precisa a lanternei. Evident ca asta nu m-a impiedicat sa ma bucur ca un copil cand am constatat ca am lanterna la mobil. :D
...Dupa care i-am convins sa se culce. Aaaa, nu inainte sa suflam in lumanari, Cristi cu prea mult avant, asa ca acum au ramas urme de ceara rosie pe pervaz. :-)
sursa foto
Ciudat
Ciudat, dar, mergand in dimineata asta spre serviciu cu metroul, am avut tot timpul senzatia ca merg in cealalta directie, in directia gresita. Cum nu pot spune ca nu-mi doream deloc sa ajung la serviciu, trebuie sa fi fost altceva...
Oare ce?
Oare ce?
P.S. Fara legatura. Am vazut zilele astea ca au aparut si florile mele preferate de primavara, narcisele albe. :-)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
