Se afișează postările cu eticheta intamplari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta intamplari. Afișați toate postările

sâmbătă, 29 martie 2014

Earth Hour 2014

A trecut ceva timp de cand am tinut pentru prima data Earth Hour...

http://dinlothlorien.blogspot.dk/2009/04/child-friendly-earth-hour.html

Atunci, la Bucuresti, acum, la Copenhaga. :)






marți, 10 septembrie 2013

Lejre camp

Ieri dimineata, Cristi a plecat la Lejre sa se faca viking! Pentru 5 zile. Nu de capul lui, ci cu doua clase de colegi, plus cativa profesori.
Mi-e dor de el dar - ce enervant! - vikingii nu au telefon, asa ca habar n-am ce face! Daca e vreo problema, ne suna ei, asa ca, no news is good news.
Sper ca a reusit sa doarma in sacul de dormit si ca a mancat ceva comestibil. Se pare ca isi vor gati singuri. Muahahahaha... Si mai sper ca n-a cazut din canoe. :D

Altfel, sunt convinsa ca este foarte bine, pare interesant acolo. :)

http://www.sagnlandet.dk/Educational-services.214.0.html 


luni, 12 octombrie 2009

Masina timpului geologic

Sambata, in ideea de a face ceva diferit si a mai invata cate ceva, am dus copii la unul dintre programele Muzeului National de Geologie, "Masina Timpului Geologic".

Pentru a ajunge la "Coltul copiilor", amenajat la subsol, trebuie sa treci printr-o camaruta intunecata, cu multe cristale, in care albul de pe bluze devine - un deliciu! - fosforescent.

Sedintele au loc intr-o camera decorata specific, dotata cu masute si scaunele, fiecare dureaza circa o ora si jumatate si incep cu o proiectie - lectie interactiva despre o era geologica, urmata de o aplicatie practica, tip arts&crafts.

Sambata asta a avut loc prima oprire a masinii timpului, asa ca au vorbit despre precambrian, dupa care copii au primit planse cu vietuitoare din acea era, pe care le-au pictat cu acuarele si au lipit cate ceva pe ele.

Copiilor le-a placut, la sfarsitul sedintei, cand i-am preluat, erau entuziasmati de-a binelea, Cristi ne-a spus ca "este ca la gradinitaaaa!!!", iar una dintre cele doua doamne care au prezentat lectia ne-a spus ca Radu a pictat cu o incantare iesita din comun. Ne-am zis ca e de bine. :-)

Cat au stat ei acolo noi am mers vis-a-vis, la MTR, mai intai la Carturesti si mai apoi pe terasa Clubului Taranului.

N-a fost rau deloc, mai repetam figura.

marți, 1 septembrie 2009

back in business

Au trecut destul de repede cele trei saptamani de vacanta...
Trecand peste ceva probleme de sanatate, raceli si enteroviroze, a fost bine si frumos. Ne-a placut si in vizita pe la bunice - pentru copii, strabunice - si la mare, la Nisipurile de Aur ("si apa de aur!" - Radu), unde ne-am balacit toti cu incantare. Cristi nu ar fi stat decat in apa, luand pauze doar pentru a manca pizza, inghetata, clatite si gogosi cu "ciocolata, vanilie, miere si sos de capsuni/zmeura", cum spunea ca vrea. In realitate n-a fost chiar asa, dar pe aproape. :-)
Piscina hotelului a fost un mare motiv de bucurie, bineinteles. Dimineata mergeam pe plaja, iar dupa-amiaza, la piscina, unde aveau si o zona mai putin adanca, pentru copii.
Intr-una din zile am facut o excursie pe litoralul bulgaresc, cu tinta precisa Nessebar, orasul vechi, de care am fost fermecati. Foarte dragut, intr-adevar.
De ieri am reinceput serviciul si, desigur, dieta, pentru ca am mai crescut cu 1 kg in vacanta. :-)
Copiii vor mai pleca cu parintii mei pe la rudele din partea tatalui meu (in N-V tarii), probabil maine ca sa aiba si ceva timp de stat si sa ajunga inapoi la timp pentru scoala si gradinita. Ca tot veni vorba, inca nu stiu cum ma voi/ne vom imparti in dimineata zilei de 14 septembrie (sau care-o fi pentru ca am auzit zvonuri cum ca s-ar putea sa inceapa ceva mai tarziu) intre scoala si gradinita.

luni, 3 august 2009

In ultima vreme...

... copiii au fost plecati cu parintii mei in mini vacante la Busteni, Snagov si acum la Poiana, se intorc maine seara, am mai iesit la terase, am vazut filme, am citit, am adormit intr-o seara la ora 9, am jucat canasta, m-am intristat si m-am inveselit, m-am gandit, m-am razgandit si n-am reusit sa ma concentrez cum se cuvine asupra unui lucru (dar mai am timp), am facut bacalhau a bras (am mancat acum 2 ani la Lisabona si ne-a placut), dar a iesit altceva :-), am descoperit o pizza buna, le-am facut pasapoarte copiilor si am achitat 10 nopti la mare in Bulgaria, asa ca pe 19 august plecam la balaceala, sper sa fie frumos, am facut planuri si pentru o alta vacanta, mai la toamna, am fost la o nunta si la un parastas, a murit dna. Bujor :-( , tot n-am reusit sa tin dieta, de gimnastica nici nu poate fi vorba, am ajuns la niste concluzii si sunt ceva mai relaxata, ma pregatesc pentru ziua lui Radu, sunt ceva tulburari la serviciu, sunt curioasa cum se va termina asta, m-am bucurat pentru o prietena si m-am intalnit cu altele doua etc etc.

... si am descoperit un cantecel simpatic (si un film fain):

luni, 22 iunie 2009

De weekend

Am avut un weekend plin, dar frumos, m-am simtit in vacanta. :-)

Vineri am plecat direct de la serviciu sa caut cadou pentru prietenul vara-mii, S., a carui zi de nastere fusese marti, apoi m-am intalnit cu Emil si am mers impreuna la Bookfest unde am avut parte si de un concert al Alexandrinei. Dupa concert ne-am mai invartit putin printre carti, am si cumparat, normal si apoi am stat de vorba la o bere. :-) Pe la 9 seara am mers sa recuperam copiii si apoi acasa.

Sambata dimineata am facut bagajul copiilor care au plecat cu parintii mei la Busteni, am pregatit partial si bagajul nostru etc si, pe la pranz, am plecat la casa de vacanta a parintilor lui Serban, undeva intre Pitesti si Campulung, unde era petrecerea de ziua lui. E destul frumos acolo, pitoresc si relaxant, au mai fost si alti prieteni de-ai lor, s-au facut gratare, s-a mancat, s-a baut, s-a jucat canasta (cu remi) si table, s-a ascultat muzica, unii s-au balacit in piscina etc etc si a doua zi, duminica, ne-am trezit cand am avut chef! Mie nu mi s-a mai intamplat demult asa ceva, de obicei ma trezesc copiii mei cei faradesomndimineata. :-)

Duminica am mai lenevit prin curte, am mancat, printre altele, o gramada de cirese si visine si pe la 5-6 am plecat spre casa, unde a fost tot relaxant, ca doar eram (inca mai suntem) home alone!

luni, 15 iunie 2009

Street Delivery

Ieri am fost la Street Delivery cu Cristi si Radu. A fost frumos, am vazut care e treaba cu olaritul (deocamdata ne-am multumit sa privim fascinati), cu facutul de bratari si coliere, au pictat, s-au jucat cu plastilina, au scris cu creta colorata, am baut fresh de portocale facut sub ochii nostri (Cristi - "aici parca e la piata" :-)), limonada cu frunze proaspete de menta (Cristi - "nu vreau cu verdeata!!!") etc.
Daca tot am ajuns langa parcul de la Icoanei, am tras o tura si pe la locul de joaca de acolo.

M-a distrat tare o parte din conversatia lui Cristi cu o tipa care ne-a invitat sa ne jucam cu plastilina si acuarele...

Ea, povestindu-mi ceva: ... esti din Bucuresti?
Eu: da
Cristi, intervine in discutie: dar tu de unde esti?
Ea: din Targu Mures.
Cristi: si ce limba se vorbeste acolo?
Ea (haha): romana... si maghiara, dar nu stiu maghiara, mi-ar fi placut sa stiu.
Cristi: nici eu...eu stiu doar romana si engleza.
Ea: ...si? n-ai vrea sa inveti inca o limba? poate franceza?
Cristi: ba da... stiu foarte putin franceza: doar "bonjour" si "ratatouille".
:-))
(in tot acest timp, Cristi modela de zor plastilina, fara sa se uite la interlocutoare)

Eu m-am ales cu o bratara din margele facuta de Cristi (l-a ajutat si Radu putin, a pus si el o margica) pe care am avut voie s-o luam acasa dupa ce a fost gata si pe care o port chiar acum. :-)

marți, 5 mai 2009

Radu nazdravanu'

Radu are o perioada tare prolifica la facut prostioare, probabil ca majoritatea copiilor de varsta lui, 2 ani si fix 9 luni. :-) Imi amintesc ca nici Cristi nu era mai breaz, dar situatia era diferita (stateam acasa in perioada aia, era doar el etc) si faceam mai bine fata distractiei.

Bilantul weekend-ului:
  • a spart un pahar
  • a spart o cana
  • a insirat jucarii peste tot
  • a "furat" o lingura si a batut cu ea in tot ce-a apucat pana i-am luat-o
  • l-a lovit pe Cristi cu o jucarie mare si destul de grea
  • a facut crize cu tavalit pe jos - vreo trei
  • a lasat urme de tricicleta cu noroi prin toata casa (urma sa fie spalata, dar a ajuns primul la ea)
  • a varsat suc pe masa si pe jos
  • a varsat lapte pe masa si pe jos
  • a scos furtunul de scurgere de la masina de spalat in timp de functiona = apa de 2 cm in baie
  • a pus dusul direct pe jos (eu iesisem din baie sa raspund la telefon) = apa de 1 cm in baie
  • a derulat tot sulul de hartie igienica

Ieri, luni, a turnat (nicio greseala, stia exact ce face) iaurt in care pusese si putina apa pe Misu, bunica paterna.

In vacanta de Paste, pe langa diverse maruntisuri, a reusit sa darame televizorul matusii mele, televizor care n-a mai vrut sa mearga (intre timp a fost reparat, dar nu se stie cat o sa-l tina). A facut si Cristi asta pe la 1 an si 2-3 luni, dar macar tv-ul a continuat sa mearga. Si era al nostru.

Nu ma intorc bine cu spatele ca si face ceva. Pai, pana cand domle'? :-)

marți, 14 aprilie 2009

Aventuri matinale

O dimineata de primavara cu cer noros si fara cafea. As dormi.

Prima senzatie ciudata a fost cand, ajunsa la metrou, mi s-a parut ca a trecut prea mult timp fata de momentul in care am iesit din casa. Erau vreo 6-7 minute in plus. Mi-am spus ca am lalait-o mai mult decat am crezut pana am iesit si probabil ca asa a si fost.
Cand am ajuns la serviciu, deja cam tarziu, am constatat ca lifturile nu mergeau. Biroul meu e la etajul 6.

Am aflat cu bucurie ca au intrat banii de salariu pe card si am coborat la bancomat sa scot bani. Introduceti pin-ul. Pauza. Nu mi-l aminteam. Am incercat o varianta, n-a fost buna. M-am sucit, m-am invartit, am mai incercat. Nimic. Ba da, cu ceva tot m-am ales, am blocat cardul. Uraaaa!!!
Am plecat la banca, noroc ca e o sucursala foarte aproape de serviciul meu. Nu, nu se poate sa va comunicam pin-ul, nu-l stim, dar putem sa va deblocam cardul, insa trebuie sa va amintiti pin-ul, pentru ca altfel trebuie sa faceti cerere pentru un card nou. Cat dureaza? A, 10 zile. Maxim.
Am stat o gramada sa fie gasiti la telefon cei de la carduri, timp in care, daca tot eram acolo, am fost rugata sa completez un chestionar, iar acum am cardul deblocat. Dupa ce am iesit din banca m-am repezit la bancomat sa incerc pin-ul pe care credeam ca mi l-am amintit. Ei bine, m-am inselat, asa ca mai am doua incercari si gata.

Dezamagita de noua incercare esuata, ma intorceam spre serviciu. Un tip de vreo 50 de ani, cu ochelari, pardesiu, tigara (imprumutata, dupa cum am aflat mai tarziu), o geanta pe umar si o sacosa jos, la picioare, m-a abordat in engleza. S-a plans ca este extenuat, ca i-au furat hotii toti banii, cardurile etc, m-a intrebat daca stiu unde este sediul brigazii antiteroriste sau cam asa ceva si m-a rugat sa-l ajut sa duca sacosica. Si eventual si cu ceva bani. :-) Spre surprinderea mea, m-am pomenit carand sacosica (noroc ca nu era grea) si conversandu-ma cu tipul. I-am explicat ca n-am cum sa-l ajut cu bani si i-am povestit patania cu pin-ul. Tipul, din UK, cum zicea, dar care arata mai degraba a italian, s-a aratat revoltat si a declarat ca Romania este o tara de hoti, ca nu stim sa cumparam si sa vindem, ci numai sa furam, ca-i este rusine ca este "human" si mi-a marturisit ca el, impreuna cu niste prieteni, au gasit solutia: bombe! Bombe cu neutron peste tot, la televiziune, la guvern, colo, dincolo. Nu-mi venea sa-mi cred urechilor, asa ca l-am intrebat zambind daca glumeste. Nuuu, nu glumeste deloc! Si ma sfatuieste sa stau prin casa. Apoi a urmat un scurt interogatoriu: daca am masina (vor sa puna bombe si sub masini), sunt maritata, am copii etc. Am raspuns cuminte si corect si mi-a spus ca atunci sunt in siguranta. Cum asa? Pai bombele alea au darul de a curata atmosfera. (?!?) M-am bucurat ca eram totusi foarte aproape de serviciu asa ca am lasat jos sacosica, i-am urat drum bun si am intrat repede, repede.

Intre timp am aflat ca este posibil sa pot ridica banii de la ghiseul bancii, ca nu trebuie sa astept 10 zile pana la fericitul moment. Voi vedea cum sta treaba. Deocamdata am hotarat sa nu ma mai gandesc cateva ore la asta si apoi sa incerc din nou. Am nevoie chiar azi de bani.

...What next?

joi, 2 aprilie 2009

Child friendly "Earth hour"

Am anuntat-o si pe mama de eveniment, am stins lumina, televizorul, calculatorul si m-am straduit sa distrez copiii in asa fel incat sa nu se apuce sa aprinda lumina. Nu dorm de la ora 20.30 nici macar in week-end cand se culca mai devreme decat in restul saptamanii.

Pe drumul dintre parc si casa i-am povestit lui Cristi despre incalzirea globala, cauze ("Dar de ce e Pamantul bolnavior?!?"), ce ar trebui facut sa evitam una, alta, ca o sa stingem lumina etc. A fost incantat de idee, desi el gasise o alta solutie pentru problema asta: "O sa iau o racheta si o sa fuuuug pe alta planeta!!!". Pe una mai sanatoasa probabil, deh... I-am explicat ca nu e asa simplu, noi avem nevoie de oxigen si-n plus nu asta e atitudinea corecta, in fine...
Vine momentul stingerii luminii. Eu pregatisem lumanari, parfumate chiar :), totul ok. Cristi astepta cu interes, tati adormise (!), dar Radu a fost total impotriva! Proteste, scandal, tipete, tras scaunel sa aprinda lumina, fund de pamant, tot tacamul. Auzise si el povestea de pe drum, dar e clar ca-l lasase cat se poate de rece, lucru deloc de mirare la 2 ani si 7 luni. :-)
Atunci mi-a venit ideea salvatoare: felinarul!!! Si uite-asa, vreo jumatate de ora din "Ora Pamantului" am petrecut-o explorand prin casa, pentru ca a trebuit sa vedem tot (a fost musai sa aruncam o privire si in wc :D ) la lumina felinarului. Recunosc ca si mie mi-a placut, m-am simtit purtata inapoi in timp, in copilarie, cand mi s-a intamplat sa ma plimb cu un felinar in mana pe ulita unui sat de departe si era ca intr-o poveste. :) Desi e clar ca felinarul e mai ineficient decat o lanterna cand vine vorba de luminatul drumului sau de cautarea unui obiect pierdut pe sub pat (don't ask!), imi place muuult mai mult lumina nesigura si jucausa a felinarului decat cea clara si precisa a lanternei. Evident ca asta nu m-a impiedicat sa ma bucur ca un copil cand am constatat ca am lanterna la mobil. :D


...Dupa care i-am convins sa se culce. Aaaa, nu inainte sa suflam in lumanari, Cristi cu prea mult avant, asa ca acum au ramas urme de ceara rosie pe pervaz. :-)

sursa foto

luni, 16 martie 2009

Week-end plin

Am avut un week-end plin, dar, cum n-a fost vorba decat in mica masura de activitati domestice, e de bine. :-)

Week-endul meu incepe de vineri pentru ca am zi scurta. ;-) Asa ca am plecat pe jos de la serviciu si am umblat pret de vreo trei ore in sus si-n jos. Am trecut pe la Hanul cu Tei unde cred ca gasesti cam orice vrei daca ai chef de desenat, pictat si altele asemenea si am cumparat un bloc de desen, creioane si ascutitoare, apoi am mai cascat gura prin magazine, mi-am cumparat un sarafan dragut, am luat bilete la Odeon la "Epopeea lui Ghilgamesh" si m-am mai invartit pe la Carturesti si Diverta de unde am cumparat cadouri pentru copiii unor prieteni la care urma sa mergem duminica, la ziua fetitei. Apoi am mers la ai mei, am recuperat copiii si am ajuns, intr-un final, pe la 8 seara, acasa.

Sambata am fost cu copii la "Povesti la Carturesti". A fost dragut, iar actrita de la Ion Creanga si-a facut foarte bine treaba in pofida galagiei facute de copii. :-) A citit doua povesti de Creanga, "Fata babei si fata mosului" si "Punguta cu doi bani". Copiii, neasteptat de multi si, fireste, vorbareti. :-) Comentau - "stiu povestea", "liniste" , "nu-i asa, eu stiu ca..." - interveneau sa povesteasca, isi puneau pernutele si taburetii in cap etc etc. Cred ca este o adevarata provocare sa le captezi atentia, dar, povestitoarea s-a descurcat destul de bine, dupa cum spuneam. Lui Cristi i-a placut, insa Radu s-a cam plictisit si era cat pe-aci sa adoarma. S-a servit ceai, rosu si bun, iar mie mi-a prins chiar bine pentru ca de cateva zile imi da tarcoale o raceala.
Apoi am mers, de data asta fara copii, la "Slumdog millionaire", filmul care a luat nu stiu cate Oscaruri anul asta. Interesant, mi-a placut, un film viu, vorba unei prietene a mamei cu care m-am intalnit in sala. Dar luuuung (macar nu si plictisitor) si galagios, am iesit ametita de acolo. Spre deosebire de alte filme care au luat Oscarul, eu zic ca asta merita vazut. Pe la 6 dupa-amiaza am ajuns acasa, unde au urmat activitati domestice si artistice. :-)

Duminica am fost la ziua Teodorei, a fost frumos, multa lume, multi copii, in general placut si relaxant. Mai putin momentul in care Cristi s-a batut cu baietelul gazdelor. Huh! Culmea, nici Cristi si se pare ca nici Vlad nu sunt batausi de felul lor. Dar, no, se mai intampla si d-astea, ce sa faci?
Seara, acasa, mi-am amintit, ca uitasem, ce copil suparacios la joc am! Am jucat cu Cristi "Nu te supara frate" (bruiati in toate felurile de Radu) si a facut ca trenu' cand a pierdut. Bine ca am terminat la egalitate, ca nu stiu cum iesea altfel. Jeez...

marți, 3 februarie 2009

Bucurii

Sunt bucuroasa!

Maine se implinesc doua saptamani de cand Cristi a fost operat de polipi - nu prin metoda traditionala, ci prin una relativ noua, mai putin invaziva, numita coblatie - si astazi trebuie sa mergem la control. Inainte de asta insa, trebuia facuta o noua audiograma si l-am rugat pe tata sa-l ia mai devreme de la gradinita (de-abia de ieri a reinceput sa mearga pentru ca a trebuit sa stea acasa o vreme dupa operatie) si sa-l duca s-o faca. In timp ce, cu cateva zile inainte de operatie avea ambele urechi infundate si auzul destul de afectat (otita seroasa), astazi, doamna care face audiograma a zis ca auzul lui e normal, adica aude la fel de bine ca oricine altcineva. Uraaaa!!!
Sa dea Domnul sa se fi rezolvat problema pentru ca deja este mai bine de un an de cand am mers cu el la doctor si vreo jumatate de an de cand a facut tot felul de tratamente, dar fara rezultat.
Era vizibila imbunatatirea, noi, cei ai casei, inclusiv bunicii, am constatat ca aude si respira mai bine, la fel si educatoarele, dar asta este o confirmare oficiala. :-)
Sa vad ce zice si doamna doctor diseara.

P.S. Inca un motiv de bucurie: dupa esecurile din ultima vreme la cumparat bilete la teatru - pentru noi la National la "Don Quijote" si pentru Cris la Tandarica la "Tom Degetel" - am reusit sa cumpar bilete la circ pentru 15 februarie, ora 15. Ce simpatic suna, pe 15 la ora 15. :-) Vom merge toti patru si sper sa ne placa.

Later edit: Gata, Cristi a terminat momentan cu doctorii! Este bine si in opinia doamnei doctor care l-a operat, asa ca totul este, din nou, asa cum trebuie. :-)
(Din pacate, Radu are febra...)

luni, 29 decembrie 2008

Bun ii vinul ghiurghiuliu

Acum vreo doua luni am baut la ai mei un vin primit de la un unchi care are vie. Vin rosu. Sec. Bun. Ne-a placut.
Saptamana trecuta am fost intrebati daca vrem sa cumparam vin dintr-ala si, evident, am vrut. Vinul bun, pretul super decent, adus aproape in casa...why not?
Toate bune si frumoase, numai ca, atunci cand a sosit, a doua zi dupa Craciun - surpriza! - desi arata cum trebuie era duuulceeee!!! Ufff...niciunul nu ne omoram dupa vinul dulce, ba dimpotriva. Dupa ce am gasit pe cineva care ar vrea o particica din el, m-am tot sucit si gandit si pana la urma, ta-na-naaaaa, mi-a venit ideea: sa-l fierbem! Vinul fiert ne place (cred totusi ca mai mult mie) si e ok sa fie mai dulce. Asa ca Emil a pus la fiert niste vin, simplu, am adaugat doar scortisoara si asa este chiar bun si mai este si de sezon. ;-)
Asa ca in serile astea de Sarbatori si vacanta ma tratez cu niste vin rosu fiert. Si-mi place. :-)

duminică, 21 decembrie 2008

...

Sunt cu nervii la pamant!
Acum...ce sa mai fac...always look on the bright side of life...



P.S.: Vineri (19 dec.) am fost la Carturesti la "Seri de poveste" si am vazut-o pe Ada Milea interpretand "Pinguinul Apolodor". A fost foarte frumos, iar Cristi incantat. :-)

miercuri, 17 decembrie 2008

O raita prin cateva librarii

Alaltaieri, luni, am plecat mai devreme de la serviciu ca sa caut cadoul pentru Cristi intrucat sambata cand am fost la cumparaturi nu l-am gasit pe Iron Man-ul pe care si-l dorea. Pe langa I.M. pe care l-am gasit in cele din urma, doream sa-i cumpar si niste carti, asa ca m-am hotarat sa dau o raita si prin librarii.
Am inceput cu Diverta de la Unirea shopping center, dar n-am gasit ce cautam. In plus, mi se pare si cam scumpa, la jucarii cel putin. Pe ici, pe colo, chiar exagerat de scumpa. O stiu mai bine pe cea de pe Magheru unde am ajuns mai des, fiind mai aproape de casa. Imi place libraria, este destul de bine dotata cu tot felul, nu numai carti si-mi plac si ciocolatelele de la parter, in special alea in forma de baterii. :-) Am vazut ca la cea de pe Magheru au si un mic loc de joaca pentru copii si, la etaj, o cafenea.
Urmatoarea librarie a fost Noi de la Sala Dalles, unde era si un targ de Craciun prin care m-am invartit o vreme. Au multe carti, dar nu si ce cautam eu, asa ca am mers mai departe.
Am ajuns la libraria Mihail Sadoveanu, aia de langa Scala, veche de cand lumea. Evrika! Aici am gasit cele doua carti pe care doream sa le cumpar pentru Cristi de ziua lui, una din partea noastra si una din partea parintilor mei care mi-au dat bani sa-i cumpar ceva. Este vorba despre "Micul print" de Antoine de Saint-Exupéry cu ilustratiile autorului si 2 CD-uri in lectura lui Pittis si "Domnul Bliss" de J.R.R. Tolkien, editie bilingva, cu textul original scris de mana autorului si cu ilustratiile lui. De-abia astept sa le citim. :-)
Desi rezolvasem treaba, nu m-am putut abtine sa nu intru si la Carturesti (Verona). Le-am tot studiat blogul, am mai citit si auzit una, alta despre ei, dar n-am avut niciodata timp sa ma duc acolo desi as fi vrut. De curand am scris si pe blog despre o expozitie foto de la ei care mi s-a parut interesanta, dar, din pacate, n-am ajuns.
Ei bine, mi-a placut foarte mult si as fi stat mult, mult, are un aer foarte special... O sa mai merg cu siguranta si cat de curand. Nici nu este departe de casa. ;-) Am stat ceva timp pe acolo, am fost si la subsol, pe langa carti, albume de arta, CD-uri, DVD-uri etc am vazut si ciocolata, turta dulce (simpatica foc, in forma de Mos Craciun, dar cu un aer traditional, nu comercial :-)), ceaiuri, vinuri etc si cea mai frumoasa hartie de impachetat ever! :-)) N-am ajuns prin toate cotloanele, ma grabeam totusi, dar, in sala cu carti pentru copii am zarit langa geam si mi-a placut la nebunie o bancuta alba, cu pernute pe ea, absolut superba. M-am indragostit efectiv de ea, imi venea sa ma ghemuiesc acolo pe pernute si sa ascult cuminte o poveste. Eventual cu o cana de ceai intr-o mana si turta dulce in cealalta. :-)
De aici am cumparat, de data asta pentru Radu (pt. Craciun) "Balul Florilor" de Sigrid Laube.
Mi-am propus sa ajung in vacanta asta si cu copiii pe acolo. Vreau sa iau si aparatul de fotografiat sa pozez bancuta. :-)

marți, 2 decembrie 2008

Parada militara

Ieri, de ziua nationala, am avut zi libera si eu si Cristi. Emil nu, pentru ca a plecat chiar in zorii zilei intr-o scurta delegatie la Paris.
Cu o seara inainte o sunasem pe Andreea s-o felicit de ziua ei (Sf. Andrei) si venise cu ideea de a a ne intalni a doua zi cu copiii, fie in parc, fie la parada militara de la Arcul de Triumf.
Ieri dimineata, in ciuda faptului ca era cam cetos, am hotarat sa mergem la parada. Noi n-am mai fost niciodata si m-am gandit ca va fi interesant, mai ales pentru Cristi.
Ne-am intalnit, am mers cu masina ei pana la televiziune si de acolo pe jos.
Era multa lume, dar am reusit sa gasim un locusor din care sa vedem cat de cat ceva, iar Andreea cu Rares si Cristi au reusit sa se amestece in multime, unde cineva le-a dat voie baietilor sa ajunga chiar pana in fata, la gard. Super!
A fost chiar impresionant, cu diverse tancuri si blindate, pompieri, trupe si calare si pe jos si, in final, fanfara. Lui Cristi i-a placut. :-)
Din pacate, din cauza cetii, n-au survolat si elicopterele asa cum era planul initial, cred ca ar fi fost foarte frumos. Poate anul viitor va fi vreme mai buna si o sa le vedem atunci.
O faza simpatica: eu cu Radu (in carut) am stat putin mai pe margine si de acolo vedeam doar partea superioara a masinariilor mai inalte. Radu, semi adormit, s-a uitat la ele si, lamurit, mi-a zis: "masina de gunoi!". :-)) L-am corectat, "nuuu, asta e masina de razboi!". Desi...o sti el ceva...:-)

joi, 23 octombrie 2008

Antipa - expo

Ieri l-am luat pe Cristi putin mai devreme de la gradinita si am fost la muzeul Antipa, unde am vizitat doua expozitii temporare, una de "reptile vii" si una de acvarii.
Cristi a fost mai impresionat de cea de reptile, fireste, mai ales ca la vizita de la zoo din Dublin de acum cateva luni sectorul cu reptile era inchis, in timp ce pestisori si stelute de mare a mai vazut si la o expozitie de la Bray, langa Dublin. :-)
A fost impresionat in special de serpii veninosi ("Venom, mami?!?" :-)) ) despre care m-a tot intrebat si, de asemenea, de cateva tarantule ratacite prin expozitia de reptile. Deh, veninoase si ele. :-)
Seara, dupa inca o lamurire asupra serpilor veninosi, in ciuda faptului (subliniat insistent de mine) ca nu pot iesi din custile de la expo./zoo, palid, a tras concluzia: "Nu mai vreau sa merg acolo!". :-)